Suflet_19

Când ochii tăi fantastici privesc cu drag la mine,
Dintr-o omidă neagră, în flutur mă prefac,
Gheţarii toţi din poluri în ţăndări se desfac
Şi-o stea se-nalţă-n ceruri, cu străluciri divine…

Pământu-ntreg devine şi el elegiac
Sau chiar îmi propulsează noi energii prin vine,
Că ramuri largi din suflet le simt de roade pline,
Iar tu-mi devii văzduhul pe care mi-l îmbrac.

O clipă de speranţe mi-ai răsădit în viaţă -
Cetatea mea de vise enorm s-a-mbogăţit.
Nici cerul, nici pământul nu pot să-mi dea povaţă,

Nici florile din crânguri vreodată n-au şoptit
Ca să renunţ la tine, ispita mea semeaţă,
Căci fără noi, Pământu-şi semnează-al lui sfârşit!

Cristian Petru Balan